Surse/ Blocaj TOTAL în urma negocierilor PSD și PNL/ Soarta alegerilor se va rediscuta VINERI

Surse/ Blocaj TOTAL în urma negocierilor PSD și PNL/ Soarta alegerilor se va rediscuta VINERI
Publicat: 25/06/2024, 13:24
Actualizat: 25/06/2024, 13:27

Coalitia PSD-PNL n-a ajuns nici acum la o înțelegere referitoare la data alegerilor. Social-democrații sunt supărați pe liberali că nu și-au respectat partea de înțelegere, atunci când au înființat coaliția și au convenit ca prezidențialele să aibă loc în septembrie. La rândul lor, liberalii refuză din start ideea alegerilor în septembrie, odată cu creșterea pensiilor, care ar aduce un avantaj net celor de la PSD. Reamintim că permierul a vehiculat ca date:  15 septembrie pentrul primul tur și 29 septembrie, pentru cel al doilea tur sau 29 septembrie primul tur și 13 octombrie al doilea.

Tot mai multe voci de pe margine vorbesc despre ruperea coaliției dacă PNL și PSD nu se vor pune de acord nici de data aceasta despre data alegerilor prezidențiale și parlamentare. Nici după a treia rundă de negocieri, cele două partide nu au căzut de acord. Urmează ca o nouă încercare de discuții să aibă loc vineri, spun surse din interiorul celor două partide.

Citește și:

Coaliţia PSD-PNL se reuneşte pentru a stabili data alegerilor PREZIDENȚIALE. Ce variante sunt discutate

SURSE/ Primul tur de prezidențiale 15 septembrie sau 29 septembrie/Decizia finală va fi luată marți

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Unul dintre polițiștii care i-au prins pe suspecții crimei din Vaslui este Marian Godină. Cum...
De necrezut! Cât costă un șnițel de pui cu piure de cartofi, la 'împinge tava'...
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
O grădină din Teleorman, plină cu palmieri, face furori pe internet. "Mulți nu cred că...
Avem primele IMAGINI cu Bordea & noua iubită! Cine e tipesa 'de pe Dubai' 😲
Cum arăta Shannen Doherty înainte de a muri: ultimele imagini cu actrița! Avea doar 53...
O greşeală pentru care mulţi şoferi erau iertaţi de poliţie va fi sancţionată cu amenzi...
Ea e medicul stomatolog găsită mort în cabinetul din Brăila. Soțul a făcut descoperirea macabră
Soțul Marinei Gavril, dentista găsită moartă în propriul cabinet, este unul dintre suspecți. Ce au...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să treci pe roșu pentru a face loc ambulanței sau pompierilor? Ce spune...
Caniculă şi furtuni violente. România, sub cod roşu, portocaliu şi galben simultan
ASTA înseamnă DACĂ ai coșmaruri noapte de noapte! Este ULUITOR
România, o mare forță a lumii. Giganții planetei bat la ușa noastră: Un foarte mare...
Soția lui Kanye West poate face închisoare. Acuzații rușinoase pentru Bianca Censori
Insula Iubirii, sezonul 8, 16 iulie 2024. S-a declanșat haosul după ce ispitele au oferit...
„Ne-am potolit cu furatul” Reciclarea PET-urilor a devenit o afacere profitabilă! Cât câștigă românii pe...
Ce spune Elena Merișoreanu despre căsnicia ei? Cum a reacționat artista când a aflat că...
FOTO EXCLUSIV! Un festivalier a intrat în baia destinată zonei de corturi de la Electric...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Am mers, recent, într-un magazin unde scria că e deschis 24...
Norvegia ar putea conduce lupta împotriva poluării cu plastic